Thursday, 14 November 2013

Dușmanii îmi poartă pică, dar n-au valoarea mea...

Am scris în ultima lună câteva articole care se pare că au trezit oarece controverse şi simt nevoia să aduc o serie de lămuriri cu privire la acestea.
Nu fac asta ca să mă justific, pentru că e ca şi cum aş încerca să mă justific că am o gândire proprie, ci pentru a mă asigura că nu sunt înţeleasă greşit.

Prin urmare, dragi oameni care mă citiţi, mi-aş dori să ştiţi că...
1. Tot ceea ce scriu, scriu din experienţele pe care le trăiesc. Nu cred că trăiesc nişte experienţe nemaipomenite, dar sunt ale mele, mă afectează direct şi e normal să am un punct de vedere cu privire la acestea şi uneori chiar să le dramatizez...

2. Pentru mine scrisul şi exprimarea liberă, aici pe blog, sunt o formă de terapie. Da, terapie, aţi citit bine. Cunosc foarte multe persoane care au nevoie de terapie şi nu mi-e ruşine să recunosc că şi eu sunt o astfel de persoană. Scrisul mă ajută să mă eliberez, mă ajută să mă ridic deasupra experienţelor prin care trec şi să trag concluziile de care am nevoie pentru a trece mai departe.

3. Articolele în cauză au fost scrise ca urmare a unor uşi care mi s-au trântit în nas.
Sunt o persoană căreia îi place să aibă ultimul cuvânt de spus sau măcar o replică de final, sunt o persoană căreia îi place cinstea, sunt o persoană căreia îi place corectitudinea, sunt o persoană căreia îi place comunicarea şi mă enervez al naibii de tare când cineva mă ştrangulează la oricare din aceste capitole. Consecinţa... Vin în lumea mea, de aici de pe blog, şi refulez.
Ca fapt divers, toate postările în cauză nu au fost scrise în van. Ele au atins de fiecare dată pe cine a trebuit şi asta îmi dă o mare satisfacţie.

4. Îmi dă o satisfacţie şi mai mare să descopăr oameni care rezonează cu ceea ce scriu pentru că trec prin experienţe similare şi mă înţeleg.

5. Nu vreau să pozez într-un exemplu de bună practică şi integritate. Din contră... fac greşeli, zilnic învăţ câte ceva, mă enervez uneori parcă prea uşor, simt nevoia să mă răzbun din când în când... Însă dincolo de orice, sunt o fiinţă cerebrală cu o dorinţă arzătoare să lase o amprentă asupra lumii în care trăieşte, chiar dacă asta înseamnă să nu intre de fiecare dată în graţiile ei şi uneori să fie văzută ca un ghimpe în coastă.

Ştiu că nu sunt originală dar reiau... dragelor şi dragilor... Be the change you want to see in the world (Mahatma Ghandi).

P.S. Fotografiile sunt făcute de mine în decursul acestei toamne.
Mă declar un fin observator al fenomenelor care mă înconjoară şi sunt recunoscătoare pentru faptul că sunt aici, în această lume, şi asist la ele.

Pentru titlu, îmi cer iertare... vă rog totuși să acceptați și latura aceasta a mea, ușor puerilă...

Tuesday, 12 November 2013

Ce-am fi făcut fără Facebook?

Aţi observat că în ziua de azi este mai ușor să rezolvi lucrurile prin intermediul Facebook, decât prin discuţii transparente face to face?

Am fost la un moment dat prietenă pe Facebook cu un fost coleg de facultate, care bănuiesc că într-un timp a avut foarte mult timp liber căci îmi umplea news feed-ul cu bancuri sau imagini deocheate. Acum să nu credeţi că sunt vreo pudică... nuuu, departe de mine gândul acesta. Apreciez o glumă bună, dar când trecem o anumită limită, a bunului gust să-i zicem, eu personal zic STOP. Aşa se face că... i-am dat Unfriend. Poate ar fi trebuit să-l avizez cumva, dar am preferat soluţia mai simplă, nu neapărat cea mai bună...
Ulterior omul şi-a dat seama că i-am dat Unfriend și mi-a cerut din nou prietenia, dar nu am considerat de cuviinţă să i-o mai dau...

Mi s-a mai întâmplat să dau Unfriend şi la persoane pe care le simţeam ca fiind un fel de supervizori. Aveau acces la viaţa mea personală, dar nu împărtăşeau nici măcar o poză de profil pe contul lor...

Altădată, o cunoştinţă despre care ştiam că este într-o logodnă şi că urma să se căsătorească went from being in a relationship to it's complicated. Minunea mi-a fost mare, atât mie cât şi celorlalţi prieteni comuni, pentru că ştiam că relaţia se desfăşura de foarte mult timp şi chiar vedeam în ei un cuplu solid. Nici în ziua de azi nu înţeleg de ce a preferat să ne înştiinţeze aşa sec, prin schimbarea statutului pe Facebook. Nu mi-aş fi dorit o explicaţie elaborată, dar mi-ar fi plăcut să ştiu măcar motivul.

Recent mi s-a dat şi mie Unfriend dintr-un motiv absolut hilar, cel puţin după criteriile mele. De fapt motivul este o formă de înăbușire a unei frustrări. Aşa fac în genere persoanele culte, mature, cu experienţă de viaţă... nu discută problema pe care o au pentru că e mai simplu să dea Unfriend...
Lăsând ironia la o parte, este limpede că dacă unui om nu-i mai face plăcere să te aibă prin lista de prieteni şi să împărtăşească lucruri cu tine, are la dispoziţie acestă facilitate minunată a Facebook-ului, pe care este liber să o folosească. Din acest punct de vedere nu am ce comenta, pentru că aşa cum am scris mai sus şi eu am folosit-o când am crezut de cuviinţă!

Cu toate acestea mă întreb:
1. cum am proceda în situaţiile mai sus expuse dacă nu am avea Facebook?
2. aşa facem şi în viaţa de zi cu zi, dăm cu mătura şi apoi băgăm mizeria sub preş?
Aştept cu nerăbdare opinia voastră!

P.S. Dincolo de ironia acestei postări ţin să precizez că sunt un mare fan Facebook, pe care îl consider un instrument excepţional de promovare şi informare şi de pe urma căruia până acum eu nu am avut decât de câştigat. Sper să nu-mi schimb părerea vreodată.
Geacă :: Bershka via Kurtmann | Pulover :: via miniPrix | Jeans :: via miniPrix
Ghete :: via miniPrix | Geantă :: Reserved | Ochelari :: via miniPrix

Tuesday, 5 November 2013

Concluziile zilelor de tăcere...

Trebuie să încerci înainte să renunţi...
Nu poți să fii într-o relație de prietenie cu cineva care îți este în subordine, vei înceta să mai fii obiectiv și vei avea tendința să faci mai des concesii... asta nu înseamnă că nu poţi fi într-o relaţie decentă...
Perioadele de criză au tendința să scoată din noi fețe despre care poate nu am fi crezut vreodată că există...
Vorbitul pe la colţuri nu face cinste nimănui...
Există monştri la crearea cărora ai contribuit şi tu...
Unele lucruri trebuie să rămână nerezolvate... avem nevoie de puţină dramă în viaţă...
Vorbele nu au nicio valoare dacă nu sunt susţinute de fapte...
Unele persoane au capacitatea fantastică să susţină discursuri măreţe despre cinste şi corectitudine, dar care din păcate sunt doar discursuri...
Nu poţi fi pe placul tuturor oamenilor din jurul tău şi nici nu trebuie să încerci vreodată acest lucru...
Singura persoană pe care trebuie să o mulţumeşti în viaţă şi de care trebuie să-ţi fie teamă eşti... TU...
Viaţa este o aventură şi trebuie trăită ca atare... nu de alta, dar avem una singură...
Anul 2013 a fost cel mai greu, cel mai intens și mai calitativ an pe care l-am trăit, din toţi cei aproape 30 pe care i-am adunat până acum... sper să nu mă grăbesc cu această afirmație, pentru că mai e ceva până la finele lui...

P.S. Imaginile fac parte din aceeaşi serie, cu acestea. Mi-au plăcut foarte mult şi nu am vrut să le las nepublicate.
Puteţi câştiga colierul pe care îl port în imagini, dacă vă înscrieţi pe Facebook la concurs.
Leather jacket :: Guide Series via miniPrix | Sweater :: Stradivarius via Kurtmann | Jeans :: ASOS | Shoes :: ASOS
Statement necklace :: via miniPrix | Clutch :: Local Store | Sunglasses :: via miniPrix