S-o lămurim şi cu miniPrix-ul...

În anumite privințe hainele sunt ca şi oamenii...

Ca să pot vorbi cu cineva nu am nevoie ca persoana respectivă să aibă cine ştie ce studii înalte, funcţii sau titluri. Pot vorbi şi învăţa lucruri, cu aceeaşi intensitate şi sinceritate, şi de la un om cerşetor, dar şi de la un manager... DE CE?
E simplu... Pentru că aşa e NATURAL.
Ştiu foarte bine că sunt foarte mulţi oameni cu valoare, care pur şi simplu nu au beneficiat în viaţă de conjuncturile necesare pentru a putea urca pe scara socială, dar asta nu înseamnă că nu sunt inteligenţi, asta nu înseamnă că nu merită trataţi cu egalitate, asta nu înseamnă că nu merită atenţia noastră.

Exemple care să susţină acestă idee îmi vin cu zecile, dar o să mă opresc la unul singur... bunica mea... o femeie de la ţară, de 70 şi ceva de ani, care nu are decât 4 clase, de la care am învăţat şi încă mai învăţ câte ceva de fiecare dată când o întâlnesc şi care prin tot ceea ce a reuşit şi reuşeşte încă în viaţă mă face să înţeleg că nu trebuie să citeşti un milion de cărţi sau să faci un milion de specializări ca să se vadă că eşti un OM cu VALOARE.

Acum să vorbim şi despre haine.
Sunt sigură că mă ştiţi ca pe un fan înfocat miniPrix.
Dar... să o luăm cu începutul...
Ce este miniPrix? MiniPrix este un magazin online, de tip outlet, NU PRODUCĂTOR, care comercializează haine, încălţăminte şi accesorii, de la diverse branduri, unele de factură mondială. Unele din acestea sunt foarte calitative, altele mai puţin calitative...
Dar ce vreau să spun? Vreau să spun că dacă ai fler... poţi să găsești VALOARE într-o piesă trivial de ieftină ca preţ. Repet... dacă ai FLER... Îmi dau seama că nu toată lumea are această capacitate, dar vă garantez că se deprinde prin exerciţiu... Şi este o chestie şi de inteligenţă până la urmă... De ce să plătesc dublu sau triplu pe un produs, doar că are o siglă lucioasă pe el? Nu se uzează la fel? Nu tot Lucia mă cheamă? Sau snobismul și ipocrizia au devenit "valorile" care primează?

Acum să trecem la asocierea dintre haine şi oameni... De ce oare ajung unii oameni să asocieze cumpărăturile pe miniPrix cu lipsa de VALOARE. De ce ajung unii oameni să asocieze valoarea umană cu hainele pe care le poartă? Asta-i limita gândirii lor?

Şi acum concluziile...

Haina face pe om, dar până la gât!

Noi purtăm hainele, nu ele pe noi!

Bunul gust în materie de modă este ca un parfum pe care îl simţi! Nu trebuie să îl citeşti de pe o etichetă.

Cu tot respectul pentru deţinătorii de "piese", am precizat şi în trecut şi reiau... pot să câştig şi la LOTO şi n-am să mă îmbrac vreodată cu haine Coco Chanel, Paul Poiret, Christian Dior, Christian Lacroix, Guy Laroche, Nina Ricci sau Givenchy.
Este o chestie de principiu. Atât timp cât trăiesc într-o lume în care sunt copii orfani care nu au ce mânca sau care îşi petrec nopţile prin cine ştie ce guri de canal, eu nu vreau să dau banii pe articolele comercializate de casele respective de modă și vă garantez că nu am nicio urmă de regret sau de inferioritate când declar asta.

Aștept cu interes opinia voastră cu privire la acest subiect. Doar de curiozitate, voi ce replică i-ați da unei persone care vă spune: "Când ai valoare nu te îmbraci de la MiniPrix." :)

Haină :: Bershka via Kurtmann | Pulover :: Pimkie via Kurtmann (acum şi via miniPrix) | Jeans :: via miniPrix 

Cizme :: via miniPrix | Geantă :: Reserved

Dușmanii îmi poartă pică, dar n-au valoarea mea...

Am scris în ultima lună câteva articole care se pare că au trezit oarece controverse şi simt nevoia să aduc o serie de lămuriri cu privire la acestea.
Nu fac asta ca să mă justific, pentru că e ca şi cum aş încerca să mă justific că am o gândire proprie, ci pentru a mă asigura că nu sunt înţeleasă greşit.

Prin urmare, dragi oameni care mă citiţi, mi-aş dori să ştiţi că...
1. Tot ceea ce scriu, scriu din experienţele pe care le trăiesc. Nu cred că trăiesc nişte experienţe nemaipomenite, dar sunt ale mele, mă afectează direct şi e normal să am un punct de vedere cu privire la acestea şi uneori chiar să le dramatizez...

2. Pentru mine scrisul şi exprimarea liberă, aici pe blog, sunt o formă de terapie. Da, terapie, aţi citit bine. Cunosc foarte multe persoane care au nevoie de terapie şi nu mi-e ruşine să recunosc că şi eu sunt o astfel de persoană. Scrisul mă ajută să mă eliberez, mă ajută să mă ridic deasupra experienţelor prin care trec şi să trag concluziile de care am nevoie pentru a trece mai departe.

3. Articolele în cauză au fost scrise ca urmare a unor uşi care mi s-au trântit în nas.
Sunt o persoană căreia îi place să aibă ultimul cuvânt de spus sau măcar o replică de final, sunt o persoană căreia îi place cinstea, sunt o persoană căreia îi place corectitudinea, sunt o persoană căreia îi place comunicarea şi mă enervez al naibii de tare când cineva mă ştrangulează la oricare din aceste capitole. Consecinţa... Vin în lumea mea, de aici de pe blog, şi refulez.
Ca fapt divers, toate postările în cauză nu au fost scrise în van. Ele au atins de fiecare dată pe cine a trebuit şi asta îmi dă o mare satisfacţie.

4. Îmi dă o satisfacţie şi mai mare să descopăr oameni care rezonează cu ceea ce scriu pentru că trec prin experienţe similare şi mă înţeleg.

5. Nu vreau să pozez într-un exemplu de bună practică şi integritate. Din contră... fac greşeli, zilnic învăţ câte ceva, mă enervez uneori parcă prea uşor, simt nevoia să mă răzbun din când în când... Însă dincolo de orice, sunt o fiinţă cerebrală cu o dorinţă arzătoare să lase o amprentă asupra lumii în care trăieşte, chiar dacă asta înseamnă să nu intre de fiecare dată în graţiile ei şi uneori să fie văzută ca un ghimpe în coastă.

Ştiu că nu sunt originală dar reiau... dragelor şi dragilor... Be the change you want to see in the world (Mahatma Ghandi).

P.S. Fotografiile sunt făcute de mine în decursul acestei toamne.
Mă declar un fin observator al fenomenelor care mă înconjoară şi sunt recunoscătoare pentru faptul că sunt aici, în această lume, şi asist la ele.

Pentru titlu, îmi cer iertare... vă rog totuși să acceptați și latura aceasta a mea, ușor puerilă...

Ce-am fi făcut fără Facebook?

Aţi observat că în ziua de azi este mai ușor să rezolvi lucrurile prin intermediul Facebook, decât prin discuţii transparente face to face?

Am fost la un moment dat prietenă pe Facebook cu un fost coleg de facultate, care bănuiesc că într-un timp a avut foarte mult timp liber căci îmi umplea news feed-ul cu bancuri sau imagini deocheate. Acum să nu credeţi că sunt vreo pudică... nuuu, departe de mine gândul acesta. Apreciez o glumă bună, dar când trecem o anumită limită, a bunului gust să-i zicem, eu personal zic STOP. Aşa se face că... i-am dat Unfriend. Poate ar fi trebuit să-l avizez cumva, dar am preferat soluţia mai simplă, nu neapărat cea mai bună...
Ulterior omul şi-a dat seama că i-am dat Unfriend și mi-a cerut din nou prietenia, dar nu am considerat de cuviinţă să i-o mai dau...

Mi s-a mai întâmplat să dau Unfriend şi la persoane pe care le simţeam ca fiind un fel de supervizori. Aveau acces la viaţa mea personală, dar nu împărtăşeau nici măcar o poză de profil pe contul lor...

Altădată, o cunoştinţă despre care ştiam că este într-o logodnă şi că urma să se căsătorească went from being in a relationship to it's complicated. Minunea mi-a fost mare, atât mie cât şi celorlalţi prieteni comuni, pentru că ştiam că relaţia se desfăşura de foarte mult timp şi chiar vedeam în ei un cuplu solid. Nici în ziua de azi nu înţeleg de ce a preferat să ne înştiinţeze aşa sec, prin schimbarea statutului pe Facebook. Nu mi-aş fi dorit o explicaţie elaborată, dar mi-ar fi plăcut să ştiu măcar motivul.

Recent mi s-a dat şi mie Unfriend dintr-un motiv absolut hilar, cel puţin după criteriile mele. De fapt motivul este o formă de înăbușire a unei frustrări. Aşa fac în genere persoanele culte, mature, cu experienţă de viaţă... nu discută problema pe care o au pentru că e mai simplu să dea Unfriend...
Lăsând ironia la o parte, este limpede că dacă unui om nu-i mai face plăcere să te aibă prin lista de prieteni şi să împărtăşească lucruri cu tine, are la dispoziţie acestă facilitate minunată a Facebook-ului, pe care este liber să o folosească. Din acest punct de vedere nu am ce comenta, pentru că aşa cum am scris mai sus şi eu am folosit-o când am crezut de cuviinţă!

Cu toate acestea mă întreb:
1. cum am proceda în situaţiile mai sus expuse dacă nu am avea Facebook?
2. aşa facem şi în viaţa de zi cu zi, dăm cu mătura şi apoi băgăm mizeria sub preş?
Aştept cu nerăbdare opinia voastră!

P.S. Dincolo de ironia acestei postări ţin să precizez că sunt un mare fan Facebook, pe care îl consider un instrument excepţional de promovare şi informare şi de pe urma căruia până acum eu nu am avut decât de câştigat. Sper să nu-mi schimb părerea vreodată.

Geacă :: Bershka via Kurtmann | Pulover :: via miniPrix | Jeans :: via miniPrix

Ghete :: via miniPrix | Geantă :: Reserved | Ochelari :: via miniPrix

Concluziile zilelor de tăcere...

Trebuie să încerci înainte să renunţi...
Nu poți să fii într-o relație de prietenie cu cineva care îți este în subordine, vei înceta să mai fii obiectiv și vei avea tendința să faci mai des concesii... asta nu înseamnă că nu poţi fi într-o relaţie decentă...
Perioadele de criză au tendința să scoată din noi fețe despre care poate nu am fi crezut vreodată că există...
Vorbitul pe la colţuri nu face cinste nimănui...
Există monştri la crearea cărora ai contribuit şi tu...
Unele lucruri trebuie să rămână nerezolvate... avem nevoie de puţină dramă în viaţă...
Vorbele nu au nicio valoare dacă nu sunt susţinute de fapte...
Unele persoane au capacitatea fantastică să susţină discursuri măreţe despre cinste şi corectitudine, dar care din păcate sunt doar discursuri...
Nu poţi fi pe placul tuturor oamenilor din jurul tău şi nici nu trebuie să încerci vreodată acest lucru...
Singura persoană pe care trebuie să o mulţumeşti în viaţă şi de care trebuie să-ţi fie teamă eşti... TU...
Viaţa este o aventură şi trebuie trăită ca atare... nu de alta, dar avem una singură...
Anul 2013 a fost cel mai greu, cel mai intens și mai calitativ an pe care l-am trăit, din toţi cei aproape 30 pe care i-am adunat până acum... sper să nu mă grăbesc cu această afirmație, pentru că mai e ceva până la finele lui...

P.S. Imaginile fac parte din aceeaşi serie, cu acestea. Mi-au plăcut foarte mult şi nu am vrut să le las nepublicate.
Puteţi câştiga colierul pe care îl port în imagini, dacă vă înscrieţi pe Facebook la concurs.

Leather jacket :: Guide Series via miniPrix | Sweater :: Stradivarius via Kurtmann | Jeans :: ASOS | Shoes :: ASOS

Statement necklace :: via miniPrix | Clutch :: Local Store | Sunglasses :: via miniPrix