O manifestare a egoului

Sunt o persoană căreia îi place să dea replici.
Știţi filmele acelea în care ecranul se blochează preţ de câteva secunde exact pentru a marca o replică memorabilă? Well... aşa îmi place să-mi trăiesc şi eu viaţa... prin replici memorabile. Evident că nu pot să arunc cu replicile aşa... aiurea... în stânga şi în dreapta, nu ar mai avea niciun farmec. Îmi place să creez contexte de spus replici, îmi place să provoc contexte de spus replici.
Acum poate vă întrebaţi care este justificarea? Primul gând care-mi vine în minte este copilăria. Am avut, slavă Domnului încă mai am, părinţi despre care îmi amintesc că se mai certau din când în când şi tot ceea ce am reţinut eu, din tot ceea ce se certau ei, e că parcă se întreceau în replici de neuitat. Cine este cel care are ultima replică şi ce replică este aceea.
Clar... what goes around comes around... şi îmi asum, sechelele copilăriei, şi vă asigur că nu sunt singurele.

Sunt lipsită de modestie, dar cred că am deprins de-a lungul timpului capacitatea să-mi încui interlocutorii cu o replică. Acum să nu vă imaginaţi că dintotdeauna m-am priceput la asta. Am avut zeci de situaţii când am plecat dintr-o discuţie cu coada între picioare şi la câteva minute de la discuţie mi-au venit în cap cel puţin 3 replici de dat, dar la ce bun... că timpul nu-l poţi da înapoi...  Cu toate acestea cred că poţi să înveţi şi când se iveşte un nou context, căci vă asigur că se iveşte... îndrepţi zecile de situaţii de ciudă, care te-au marcat şi din care ai plecat cu coada între picioare...

Dintotdeauna am fost un observator al oamenilor cu capacități de comunicare ce depășesc media, de la care am furat cât de mult am putut, pentru că ştiam că la un moment dat îmi va fi de folos și așa a fost.

Sunt mai multe atuuri pentru obținerea unei replici memorabile. Unul este EXPERIENȚA, altul este STĂPÂNIREA DE SINE, cel mai important este RĂBDAREA.
Lasă conversaţia să crească natural... nu o grăbi, incit-o, pândește-o şi când oportunitatea se ivește, ia-ţi câteva secunde de gândire până să răspunzi... dacă nu sunt suficiente cele câteva secunde, nu te grăbi să răspunzi cu o prostie, pune mai degrabă o întrebare, pune-ţi interlocutorul să repete... câştigă timp... şi abia în final spune-ți punctul de vedere! Cu siguranță nu vei da greș. Eu nu am dat.

Ca de obicei postarea este izvorâtă din experiențele mele cotidiene și chiar mi-ar plăcea să aflu și alte puncte de vedere cu privire la acest aspect.

Haină :: Bershka via Kurtmann | Pulover :: Pimkie via miniPrix | Jeans :: ASOS
Ghete :: via miniPrix | Geantă :: Cropp

Ce-am fi făcut fără Facebook?

Aţi observat că în ziua de azi este mai ușor să rezolvi lucrurile prin intermediul Facebook, decât prin discuţii transparente face to face?

Am fost la un moment dat prietenă pe Facebook cu un fost coleg de facultate, care bănuiesc că într-un timp a avut foarte mult timp liber căci îmi umplea news feed-ul cu bancuri sau imagini deocheate. Acum să nu credeţi că sunt vreo pudică... nuuu, departe de mine gândul acesta. Apreciez o glumă bună, dar când trecem o anumită limită, a bunului gust să-i zicem, eu personal zic STOP. Aşa se face că... i-am dat Unfriend. Poate ar fi trebuit să-l avizez cumva, dar am preferat soluţia mai simplă, nu neapărat cea mai bună...
Ulterior omul şi-a dat seama că i-am dat Unfriend și mi-a cerut din nou prietenia, dar nu am considerat de cuviinţă să i-o mai dau...

Mi s-a mai întâmplat să dau Unfriend şi la persoane pe care le simţeam ca fiind un fel de supervizori. Aveau acces la viaţa mea personală, dar nu împărtăşeau nici măcar o poză de profil pe contul lor...

Altădată, o cunoştinţă despre care ştiam că este într-o logodnă şi că urma să se căsătorească went from being in a relationship to it's complicated. Minunea mi-a fost mare, atât mie cât şi celorlalţi prieteni comuni, pentru că ştiam că relaţia se desfăşura de foarte mult timp şi chiar vedeam în ei un cuplu solid. Nici în ziua de azi nu înţeleg de ce a preferat să ne înştiinţeze aşa sec, prin schimbarea statutului pe Facebook. Nu mi-aş fi dorit o explicaţie elaborată, dar mi-ar fi plăcut să ştiu măcar motivul.

Recent mi s-a dat şi mie Unfriend dintr-un motiv absolut hilar, cel puţin după criteriile mele. De fapt motivul este o formă de înăbușire a unei frustrări. Aşa fac în genere persoanele culte, mature, cu experienţă de viaţă... nu discută problema pe care o au pentru că e mai simplu să dea Unfriend...
Lăsând ironia la o parte, este limpede că dacă unui om nu-i mai face plăcere să te aibă prin lista de prieteni şi să împărtăşească lucruri cu tine, are la dispoziţie acestă facilitate minunată a Facebook-ului, pe care este liber să o folosească. Din acest punct de vedere nu am ce comenta, pentru că aşa cum am scris mai sus şi eu am folosit-o când am crezut de cuviinţă!

Cu toate acestea mă întreb:
1. cum am proceda în situaţiile mai sus expuse dacă nu am avea Facebook?
2. aşa facem şi în viaţa de zi cu zi, dăm cu mătura şi apoi băgăm mizeria sub preş?
Aştept cu nerăbdare opinia voastră!

P.S. Dincolo de ironia acestei postări ţin să precizez că sunt un mare fan Facebook, pe care îl consider un instrument excepţional de promovare şi informare şi de pe urma căruia până acum eu nu am avut decât de câştigat. Sper să nu-mi schimb părerea vreodată.

Geacă :: Bershka via Kurtmann | Pulover :: via miniPrix | Jeans :: via miniPrix

Ghete :: via miniPrix | Geantă :: Reserved | Ochelari :: via miniPrix