What it feels like for a girl...

I thought for a while whether or not to write about this topic, but in the end I decided to write... because it's important to open our eyes to see what is happening around us and learn something.

I've been in contact for three months with a person whom I thought was a boy and whom I treated accordingly... just to find out that the person is actually... a girl. The person presented herself with a short name (e.g. Alex), which is not unusual. If she would have presented herself with the long name (e.g. Alexandra), I wouldn't be writing this post now.

The issue came to light when I saw the name in writing. I was willing to stick my hand in the fire that it was a typo... it seems my hand would have burned badly...

I felt something weird from the first moment I came in contact with the person... because of the childish voice... I even asked: how old are you?
And the look... 100% male: male clothes, male shoes, short hair cut, no make-up.
The only clue... we met a few times in the girls bathroom. The first time I don't remember exactly what I said, but I'm afraid that I said: No problem, I enter the boys bathrooms from time to time, too. The second time I said, with an ironical tone: Caught you here again....
Now that I look back, I feel totally stupid. On the other hand nobody ever caught my attention and the person really looks like a boy. If she really wants to look like a boy, I congratulate her, she does it great from my point of view!

Conclusion.

I have no problem with the idea that a girl wants to be a boy. I would say that I find really admirable how she managed to accomplish this. People don't choose how to be when they are born, but they can choose how to live. If the man was born in a wrong body it doesn't mean that he is less intelligent, less beautiful or less sociable.

We, the "normal", we must understand that in nowadays society it's very hard to be "different" and accepted at the same time. And please assign the idea of "different" with other things too... like autism, like Down syndrome etc...
Try to do an imagination exercise. Put yourself in the shoes of a person who has one of the problems mentioned above. How does it feel? Is not that easy, is it?

T-shirt :: via miniPrix | Jeans :: H&M via miniPrix | Clutch :: via Kurtmann

Sandals :: local boutique | Sunglasses :: Ray-Ban

Am stat puţin pe gânduri dacă să scriu sau nu despre acest subiect, dar până la urmă am decis să scriu... pentru că este important să căscăm bine ochii la ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi să învăţăm câte ceva.

Interacţionez de trei luni cu un om despre care am crezut că este băiat şi pe care l-am tratat ca atare... ca să aflu de fapt că este... fată. Persoana despre care vorbesc s-a recomandat cu numele prescurtat (e.g. Alex) şi de fiecare dată era referenţiată cu numele prescurtat, un motiv în plus să nu-mi dau seama că e fată.

Chestiunea a ieşit la iveală când am văzut numele scris. Eram dispusă să bag mâna în foc că e o greşeală de scriere... însă se pare că m-aş fi ars tare...

Ceva ciudat am simţit de prima oară când am interacţionat cu persoana, pentru că vocea mi s-a părut de copil... chiar am întrebat în stilu-mi caracteristic: Tu câţi anişori ai?
Apoi lookul... 100% masculin: haine bărbăteşti, încălţăminte bărbătească, tunsoare scurtă, no make-up.
Singurul indiciu... ne-am întâlnit de vreo câteva ori la baie, la fete. Prima oară nu mai ştiu exact ce i-am spus, dar mi-e teamă că aş fi zis: Nu-i bai că şi eu mai intru la băieţi din când în când, a doua oară am zis, pe un ton glumeţ: Iar te-am prins aici.... Acum că mă uit în urmă, mă simt total penibil. Pe de altă parte nimeni nu mi-a atras atenţia ever şi omul chiar arată ca un băiat. Dacă chiar asta vrea să pară, felicitările mele, o face de minune!

Concluzia.

Nu am nicio problemă cu ideea că o fată vrea să fie de fapt băiat. Aş putea spune că mi se pare chiar admirabil cum a reuşit să îndeplinească acest lucru. Oamenii nu-şi aleg cum să se nască, dar pot să-şi aleagă cum să trăiască. Dacă OMUL respectiv s-a născut într-un trup nepotrivit, nu înseamnă că este mai puţin inteligent, mai puţin frumos sau mai puţin sociabil.

Noi, cei "normali", trebuie să înţelegem că în societatea de azi este foarte greu să fii "diferit" şi în acelaşi timp acceptat. Şi vă rog să asociaţi ideea de diferit şi cu alte lucruri, nu numai cu sexualitatea... gen autism, gen sindrom Down etc... Încercaţi un exerciţiu de imaginaţie şi puneţi-vă în pielea unui om care are una din problemele anterior menţionate. Cum vi se pare? Nu-i aşa că nu este uşor?