Trecerea unui an fără să lase o amprentă asupra noastră, la orice vârstă s-ar întâmpla, este un lucru foarte trist și... DA... puțină dramă s-ar justifica atunci, măcar așa... cu rol de trezire.
La mine însă nu s-a întâmplat aceasta și nu sunt ipocrită să spun că nu s-a întâmplat pentu că așa sunt eu mai norocoasă de felul meu... Nu s-a întâmplat pentru că nu i-am dat voie, nu s-a întâmplat pentru că am muncit la aceasta, nu s-a întamplat pentru că știu că dacă este ceva de care să-mi fie frică, la fiecare jalon, este procesul propriei conștiințe... Și este un proces pe care vreau să-l câștig de fiecare dată, până în momentul când imi voi da ultima rasuflare.
În ultimii 10 ani, de fiecare dată când mi-am întors privirea înapoi am fost mulțumită de tot ceea ce am realizat și m-am bucurat că de fiecare dată am rămas cu senzația că am îndeplinit puțin mai mult față de anul precedent. Asta îmi propun și în continuare, să evoluez de la an la an cu speranța să ajung într-o zi să rememorez toți anii și să pot trage concluzia: A fost mișto!
În încheiere am să vă spun totuși, cum este Lucia la 30 de ani...
Este foarte conștientă și încrezătoare în forțele ei. Știe ce vrea de la viață și se luptă constant să obțină ceea ce vrea de la viață.
Este o mamă fericită. Este o soție împlinită. Este o femeie de carieră.
Este aceeași fată simplă cu minte complicată dintotdeauna...







