Dacă mă urmăriţi pe Facebook sau pe Instagram probabil că aţi observat că zilele acestea tot am postat fotografii din Malta. Nu, nu am fost vacanţă, dacă asta v-aţi imaginat, ci am fost într-o călătorie în scop de serviciu, iar soarta face să fi avut un program suficient de OK care să-mi permită să îmbin utilul cu plăcutul.
Pentru cei care nu ştiu, Malta este o ţară europeană, fostă colonie britanică, situată pe o insulă în mijlocul Mării Mediterane, foarte aproape de Sicilia.
Din România către Malta nu există zbor direct, însă există mai multe legături posibile.
La dus, legătura pe care am avut-o eu la dispoziţie a presupus să fac escală în Munchen şi imediat la o oră să am legătură către Malta. La întors, am avut legătură prin Frankfurt. Nu sunt o mare fană a zborurilor cu avionul, dar de data aceasta chiar a fost OK şi cred că mi-am învins într-o oarecare măsură această fobie. O să vă scriu mai în detaliu ce înseamnă pentru mine călătoriile cu avionul într-o postare viitoare.
În ceea ce priveşte Malta, prima chestiune care mi-a atras atenţia este aspectul pronunţat de cetate: clădiri construite din blocuri de piatră, având acoperiş plat şi fiind dispuse în trepte.
Un alt aspect care mi-a atras atenţia este sistemul rutier, invers faţă de România. În Malta, am stat pentru prima oară în viaţa mea în partea stângă faţă într-o maşină, dar nu în calitate de şofer. A fost de-a dreptul palpitant în anumite circumstanţe şi aveam senzaţia permanentă că mergem pe contrasens. O altă ipostază interesantă din acest punct de vedere este şi cea de pieton, pentru că mai întâi te asiguri în dreapta şi abia apoi în stânga, ceea ce nu e ceva cu care m-am obişnuit foarte rapid.
Cazarea am avut-o la hotelul Le Meridien şi cel mai mult mi-a plăcut că avea atât piscină interioară (la etajul 2), pe care am şi testat-o, cât şi piscină exterioară pe acoperiş (etajul 12). În cazul în care nu ştiaţi, în Malta este încă vreme excelentă de plajă şi lumea profită din plin de aceasta. Eu nu am avut timp să fac plajă, dar am apucat să fac câteva ture de piscină interioară. Aş fi regretat dacă nu aş fi făcut măcar acest lucru.
Pozele de mai jos sunt făcute cu telefonul, dar promit că mai fac o postare şi cu pozele făcute cu aparatul foto.
P.S. Vă mulţumesc tuturor pentru toate mesajele lăsate în postarea anterioară. Acestea sunt motivul pentru care mă citiţi din nou. ♥
you're so cuuuuuuuuuuuuuuute
ReplyDeleteCe fotografii frumoase si ce pofta de cartofi prajiti mi-ai facut :))
ReplyDeleteItis sta super in outfit-ul din stanga :D
Pup, ma duc sa prajesc un cartof :))
Ooo, so lady like prima tinuta!!!:)
ReplyDeleteMi-a placut sa citesc despre aceasta experienta malteza, am savurat-o si eu in mod indirect!
In legatura cu ceea ce ai scris la "P.S."...cu mana pe inima iti spun, mi-au dat lacrimile citind!
Te imbratisez!
Ma bucura foarte mult faptul ca esti aici, cu noi!:)
Ilda
Lavender Thoughts
Mulţumesc, Felicia, it's good to be back!
DeleteSo, welcome back :P
ReplyDeleteMa bucur ca n-ai renuntat, oricare ar fi fost motivele, ai luat decizia buna :D Frumoase pozele, le vazusem si pe fb, weekend placut!
http://diana.doubleweb.ro/femme-fatale/
Ești o norocoasă cu un asemenea serviciu.
ReplyDeleteÎn privința blogului nu te-aș vedea lipsind din peisaj mai mult de o săptămână. Sunt atâtea persoane care te urmăresc, pe care le inspiri și care îți trimit mesaje admirative.
Ar fi o pierdere pentru noi lipsa ta.
Mi-au plăcut pozele din Malta. Eu nu am vizitat-o încă. Îmi plac ținutele.
Week-end plăcut!
Weekend plăcut şi ţie, Corina!
DeleteM-am umflat un pic în pene la citirea cuvintelor tale şi aş minţi dacă ţi-aş spune că nu îmi dau încredere.
Mă bucur că exişti în viaţa mea!
și eu ... :)
DeletePozele sunt făcute cu telefonul??Sunt atat de frumoase!
ReplyDeleteImi place lungimea si culoarea fustei!
Te puup!
Superbe fotografiile <3
ReplyDeletesuperbe poze :)
ReplyDeleteSaci
ChocolateFashionCoffee
ChocolateFashionCoffee Facebook Page
Superba fotografiile si superba locatia. Demult visam sa ajung acolo....si acum e pe lista, iar dupa ce vad si poze asa frumoase....parca imi e din ce in ce mai dor de concediu. Btw, super job ai tu....nu-i asa? :)
ReplyDeletete pup si iti spun ca ma bucur ca scrii. Era pacat sa nu o mai faci...serios!
Arati superb in ambele poze, dar mai mult imi place tinuta cu fusta. Ti-e frica de avion? Inca ceva in comun cu mine! Daca ai vreun remediu, te rog sa-l impartasesti! Te pup si ma bucur sa te vad din noi aici!
ReplyDeleteCe frumooos arata orasul de pe faleza! Super fotografii, cred ca te-ai simtit bine pe acolo :D
ReplyDeleteTe-am "cunoscut" pe blogul Danei Rogoz acum muuult timp, insa fara sa-ti fi scris/spus. Acum am aceasta ocazie (de-a posta) si o fac pentru ca ma bucur sa te (re)vad postand. Punctul tau de vedere (propriu si figurat) este ascultat de multe persoane, simtul tau estetic este autentic si iti recomand sa continui ceea ce doresti aici, pe blog. ;)
ReplyDeleteMulţumesc mult, Gabriela. Contează foarte mult pentru mine să citesc astfel de comentarii.
DeleteUraaaaaaaaaaaaaaaaa
ReplyDeleteBine ai revenit!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Hai ca poti, hai ca poti!!!!!!!!! ))))))))))))))))))))))))))))))))))
Mulţumesc, Irina!
DeleteAh, ce frumos! Am nevoie de o vacanta undeva unde este inca cald si Malta pare locul perfect bazat pe fotografiile tale!
ReplyDeletePop Culture&Fashion Magic
Am lipsit o perioada si nu stiam la ce postare te referi, asa ca am inceput sa caut.
ReplyDeleteMult succes sa poti sa continui cu blogul! E un proiect frumos, te citesc de mult si am vazut cum a crescut!
Legat de Malta - niste poze foarte frumoase.. sper sa ajung si eu acolo intr-o zi.
Inca o data, mult succes si sper sa ne 'revedem' curand!
Sugestive pozele, si eu imi doresc o vacanta in Malta.
ReplyDeleteCat despre activitateas ta, te rog sa continui pentru ca trei bloguri urmaresc si eu, iar unul dintre ele ar fi al tau.
Mi-ar parea foarte rau sa vad ca nu mai ai timp pentru pasiunea ta.
Nu am fost niciodata in Malta. Mi-ai trezit curiozitatea *_*
ReplyDeleteO saptamana reusita,
Nico
www.nicoleta.me